ISTORIA MADAGASCARULUI


Istoria scrisa a Madagascarului a inceput in secolul al saptelea era noastra, cand arabii au infiintat puncte de comert de-a lungul coastei nord-estice a insulei. Insa primele populatii care s-au stabilit aici, inca inainte de a exista o istorie scrisa a tarii, au fost , cel mai probabil din Asia de sud-est. Aceasta este si explicatia pentru fenotipul trasaturilor malgase, un amestec intre asiatici si africani, la care s-au adaugat mai tarziu arabi, indieni si europeni. Colonistii britanici si francezi au concurat pentru instaurarea influentei si controlului asupra Madagascarului intre secolele 17 si 20, iar insula a devenit colonie franceza in 1890. Madagascarul si-a castigat independenta deplina de sub dominatie franceza in 1960.

LEGENDE

In mitologia malgasa, un trib de oameni pitici, cu pielea deschisa, care se numeau Vazimba, au fost considerati primii locuitori de prin aceste parti. Unii malgasi cred ca acesti oameni mai traiesc si  azi, adapostiti prin paduri si ii venereaza pe acesti Vazimba, ca fiind cei mai vechi stramosi ai lor. Regii unor triburi din Madagascar chiar pretind ca au legaturi de sange cu Vazimba.

 

PREISTORIA

Madagascarul a inceput sa fire populat intre anii 200 si 500 era noastra, cand navigatori din sud-estul Asiei ( probabil din Borneo  sau Celebes ) au sosit aici in barci cu vasle. Acestia au venit pe insula in urma marii extinderi austroneziene ( miscarea populatiilor din Peninsula Malaeziei, Java, Sumatra, Micronezia si din toata Polinezia ( incluzand Noua Zeelanda, Hawaii si Insula Pastelui ). Pana in prezent, nu a aparut nici o dovada cum ca indonezieniii ar fi colonizat coasta de est a Africii. Se pare ca primii locuitori ai Madagascarului au traversat Oceanul Indian (o calatorie de 3.700 de mile), lasandu-se  in voia alizeelor si curentilor ecuatoriali.

Asemanarile cu indonezienii sunt vizibile si in tehnologie si agricultura; tehnicile de cultivare a orezului sunt aceleasi. Ca si indonezienii, malgasii folosesc canoea cu vasle ( canoea cu vasle si punte a reprezentat un mare pas inainte fata de canoea scobita in trunchiuri de copaci, care avea un echilibru precar si nu putea face fata calatoriilor lungi pe ocean ). Ambele culturi practica cultul stramosilor si au credinta ca mortii fac parte din viata celor vii. Spre deosebire de vecinii lor de pe continentul african, care locuiesc in colibe rotunde, malgasii locuiesc in locuinte construite in patru colturi. Ei stapaneau tehnica de forjare a fierului, o inventie din Peninsula Malaeziei. Imbracamintea lor era confectionata  din fibre vegetale tesute sau din rafie ( un material facut din membrane de palmier de rafie ) si nu din piei de animale sau din lana, cum purtau africanii sau europenii. Membrii tribului merina, cel mai mare trib din Madagascar, seamana foarte mult cu indonezienii.

POPULATIILE ARABE SI BANTU

Este posibil ca navigatorii arabi din Evul Mediu si geografii sa fi auzit de Madagascar. Aceasta insula, aflata la sud de Ophir ( Africa ) : Phebol, Cernea, Menuthias, Medruthis, Sherbezat, Camarcada, sau Insula Lunii.

Totusi, numele actual al tarii i se datoreaza lui Marco Polo, comerciant si navigator venetian ( 1254 – 1324 ) ; acesta a descris o insula africana numita Madeigascar in memoriile sale ( 1298 – 1320 ). Polo a auzit despre aceasta insula in timpul calatoriilor sale in Asia ( 1271- 1295 ). Majoritatea savantilor din zilele noastre considera ca el descria de fapt portul Mogadishu, situat pe teritoriul Somaliei de astazi. Oricum, cartografii italieni din perioada Renasterii au asociat numele de « Madagascar » cu  aceasta insula.

Populatiile Bantu au traversat Canalul Mozambic catre Madagascar cam in acelasi timp sau putin dupa ce au sosit indonezienii. Desi majoritatea cuvintelor din limba malgasa prezinta asemanari cu limbile malai-polineziene, apar si unele notiuni Bantu – omby (bou), ondry (oaie). Avand in vedere acest fapt, unii antropologi cred ca populatiile Indoneziene si Bantu si-au pus amprenta asupra perioadei de inceput  a istoriei  acestei insule.

Populatiile Bantu au adus cu ei  jejolava si valiha cu corzi, instrumente muzicale malgase. Bantu au adus, de asemenea, o caracteristica culturala asociata Africii de Est – obsesia pentru vite. Mai ales in savanele din sudul Madagascarului, unde influentele africane sunt predominante, locuitorii isi masoara bunastarea si bogatia dupa numarul capetelor de vite posedate, iar zebu este crescut in numar atat de mare in Madagascar, incat ajunge sa depaseasca uneori chiar numarul locuitorilor in procent de unu la trei.

Conform traditiilor populatiilor din Madagascar, primii locuitori arabi ai acestei insule erau refugiati, victime ale razboaielor civile care au urmat mortii lui Mahommed in anul 632. Incepand cu secolele10 – 11, negustorii de sclavi din Peninsula Arabica si din Zanzibar au inceput sa isi croiasca drum catre coasta de vest a Madagascarului, unde s-au si stabilit. Majoritatea acestora aprtineau etniei Zafiraminia, stramosii unor etniii (Antemoro, Antanosy) de pe coasta de est .Ultimul val de imigranti arabi, Antalaotra, au emigrat din coloniile Africii de Est. Acestia s-au stabilit in nord-estul insulei ( Majunga) si au fost primii care au inceput sa raspandeasca islamul pentru prima data. Emigrantii arabi, in ciuda inferioritatii numerice fata de populatiile Indoneziana si Bantu, au lasat o puternica amprenta asupra civilizatiei de pe aceasta insula.Numele malgase pentru anotimpuri, luni, zile sau monede sunt de origine araba, cum este si practica circumciziei, hambarele comune si unele forme de salut.

Magii arabi, cunoscuti sub numele de ombiasy, s-au aciuat pe langa multe regate tribale ale Madagascarului. Emigrantii arabi au impus un sistem patriarhal si o oranduire de clan in Madagascar. Inaintea arabilor, malgasii aveau o oranduire matriarhala, care conferea drepturi si privilegii in mod egal femeilor si barbatilor.

SOSIREA COLONISTILOR EUROPENI

Prin secolul 15, europenii au ajuns sa controleze comertul cu mirodenii, in detrimental musulmanilor. Au reusit acest lucru prin alegerea unui nou traseu, evitand Orientul Apropiat si trimitandu-si corabiile pe la Capul Bunei sperante, catre India. Navigatorul portughez Diego Dias a devenit primul european care a pus piciorul in Madagascar, din pura inatmplare;in 1500, vasul lui, aflat in drum spre India, s-a ratacit de restul flotei. In decursul urmatorilor 100-200 de ani, englezii si francezii au incercat (fara succes) sa se stabileasca pe insula.

Frigurile, dizenteria, triburile malgase ostile si climatul arid ostil din partea de sud a Madagascarului au fost cauzele pentru care englezii au parasit in curand asezarea lor din Toliary (Tuléar) in anul 1646. O alta asezare engleza, aflata la nord de Nosy Bé a fost abandonata in 1649. Colonia franceza de la Taolaňaro (Fort Dauphin) a supravietuit 30 de ani. In ziua de Craciun 1672, membrii ai tribului Antanosy, furiosi poate ca 14 soldati francezi din fort divortasera recent de sotiile lor malgase pentru a se casatori cu 14 frantuzoaice orfane trimise in colonie, au masacrat 14 miri si pe 13 din cele 14 mirese. Membrii acestui trib au asediat apoi palisada de la Taolaňaro timp de 18 luni. O corabie apartinand  Companiei French East India i-au salvat pe cei 30 de supravietuitori si pe o vaduva in 1674.

 

PIRATI SI NEGUSTORI DE SCLAVI

Din 1680 pana in 1725, Madagascarul a devenit o fortareata a unor piratilor celebri ; William Kidd, Henry Every, John Bowen si Thomas Tew au transformat Golful Antongil si Nosy Boraha ( St. Mary ) ( o insula de 12 mile in largul coastelor Madagascarului) in baze de operatiuni. Piratii pradau corabii comerciale care aveau ruta pe Oceanul Indian, Marea Rosie si Golful Persic. Ei vizau mai ales corabii care se indreptau spre Europa incarcate cu matasuri, panza, mirodenii si bijuterii. Corabiile capturate pe ruta opusa ( care se indreptau catre India) erau usurate de incarcatura lor constand in monede, aur si argint. Piratii jefuiau atat corabiile de marfa ale Indiei, care navigau intre porturile aflate la Oceanul Indian, cat si cele apartinand Companiilor pentru India de Est ale Frantei, Marii Britanii si Olandei. Flota care naviga pe ruta Surat ( in India) si Mocha ( de pe Peninsula Arabica ) au devenit, in scurt timp, tinta preferata datorita pelerinilor musulmani instariti care adesea, in drumul lor la Mecca, duceau cu sine pietre pretioase si alte obiecte de valoare. Negustorii din India, mai multe porturi din Africa si Insula Reunion erau dispuse sa faca afaceri cu bunurile furate de catre pirati. De asemenea, marinarii prost platiti de pe vasele comerciale din Oceanul Indian nu vedeau nici un motiv de a opune rezistenta piratilor sau de a-si risca vietile. S-a ajuns, adesea, ca piratii sa isi recruteze membrii echipajului chiar de pe corabiile pe care le pradau.

In ceea ce priveste pirateria din zona Madagascarului, ar trebui sa citim povestile legendare despre un asa zis stat pirateresc numit Libertalia.

Inaintea  sosirii europenilor, triburile malgase porneau razboaie  pentru prada si capturarea de sclavi. Ei vindeau sclavii negustorilor de sclavi arabi sau ii pastrau ca mana de lucru. O data cu sosirea negustorilor de sclavi, sclavii au inceput sa fie considerati ca bunuri mobile si sa aiba un pret ridicat, iar triburile aflate pe coastele Madagascarului au inceput sa se razboiasca intre ele pentru a obtine avantaje din comertul cu sclavi.Luptele au fost crancene, iar faptul ca europenii le ofereau localnicilor tehnici moderne de lupta ( muschete si praf de pusca) in locul traditionalelor sabii si sulite a incins si mai mult spiritele. Profitand de prietenia lor cu cu piratii din Nosy Boraha, tribul Betsimisaraka, aflat in partea de est a Madagascarului, a ajuns sa aiba mai multe arme de foc decat oricine altcineva. In curand ei si-au depasit net vecinii – triburile Antakarana si Tsimihety si au inceput sa faca incursuini chiar si in Insule Comore.Tribul Sakalav, care avea cele mai multe legaturi cu comertul de sclavi avea, de asemenea, acces la arme si praf de pusca.Ei au reusit astfel sa supuna celelalte triburi de pe coasta de vest. Sefii de trib care nu reuseau sa captureze prizonieri pentru a-i vinde ca sclavi, recurgeau uneori la actiuni extreme, altadata neconceput : isi vindeau chiar proprii copii.

MONARHIA MERINA

Regele Andrianampoinimerina

Regatul Merina, din centrul tinuturilor muntoase ale Madagascarului, un stat de cultivatori de orez, se afla de secole intr-o izolare totala fata de restul Madagascarului . In 1824 insa, acesta a reusit sa isi impuna suprematia asupra unei mari parti a Madagascarului- datorita conducerii a doi regi extrem de abili : Andrianampoinimerina (aprox 1745 – 1810) si fiul sau  Radama I (1792 – 1828). Folosindu-se de aliantele consolidate prin casatoriile cu printese din diferite clanuri Merina in lupta impotriva celorlalti printi, Andrianampoinimerina a reusit sa uneasca regatul Merina. El a declarat Antananarivo capitala Madagascarului si a construit un palat regal (rova) pe o culme de unde se putea vedea intreg orasul. Regele a proclamat mandru : Ny ranomasina no valapariako (« campul meu de orez se intinde pana la mare» ). Dar Andrianampoinimerina, un om extrem de abil, a reusit sa se tina departe de orice alte rivalitati. Acest rege a inceput sa codifice legi. Sub indrumarea lui, s-au facut indiguiri si despaduriri pentru a extinde suprafata de teren arabil din jurul capitalei regatului. El a introdus sabia de metal si i-a obligat de cultivatorii de orez sa o foloseasca. A fost conducator al fortelor armate. Pana la data mortii sale, in anul 1810, el cucerise deja triburile  Bara si  Betsileo din tinuturile muntoase si incepuse sa impinga granitele regatului sau catre tarmurile insulei.

REGELE RADAMA (1810-1828)

Fiul lui Andrianampoinimerina, Radama I (Radama cel Mare) a preluat tronul intr-un moment de cumpana in istoria Europei, ale carui reverberatii au fost simtite pana in Madagascar. O data cu infrangerea lui Napoleon in 1814/1815, francezii si-au pierdut suprematia in Europa, in favoarea englezilor. Acestia din urma, nerabdatori sa isi extinda controlul asupra rutelor comerciale din Oceanul Indian, i-au deposedat pe francezi de   insulele Réunion si Mauritius, in anul 1810. Desi mai tarziu i-au retrocedat Frantei insula  Réunion, ei au pastrat insula Mauritius ca pe o garantie a extinderii Imperiului Britanic. Guvernatorul insulei Mauritius, pentru a sustrage Madagascarul controlului francez, l-a recunoscut pe Radama I Rege al Madagascarului, o manevra diplomatica menita sa sublinieze ideea de suveranitate si sa inabuse, pe viitor, orice pretentie a puterilor europene in acest sens.

Radama I a semnat tratate cu Regatul Unit prin care comertul cu sclavi era scos inafara legii, iar misionarii protestanti erau admisi in Madagascar. In aparenta, prevederile acestor tratate erau destul de inofensive, insa protestantii (englezii stiau) aveau sa exercite influenta britanica tot atat de bine ca si mila crestineasca ; iar prin interzicerea comertului cu sclavi ( sperau englezii) avea sa slabeasca puterea economica a Insulei Réunion, din cauza lipsirii acesteia de forta de munca necesara pe plantatiile de zahar. In schimbul interzicerii comertului cu sclavi, Madagascarul primea ceea ce tratatul numea « echivalentul » : o suma anuala de 1000 de dolari in aur, inca o mie in argint, cantitati determinate de praf de pusca, cremene, si muschete, plus 400 de uniforme ale Armatei Britanice. Printre altele, guvernatorul insulei Mauritius mai  trimitea si consilieri care ii insoteau uneori pe soldatii Merina in bataliile impotriva triburilor Sakalava and Betsimisaraka. In 1824, dupa ce a infrant rezistenta tribului  Betsimisaraka, Radama I a declarat: “Azi, intreaga insula este a mea! Madagascarul are un singur stapan.” Regele a murit in 1828, in timpul unei campanii militare punitive impotriva celor din tribul Betsimisaraka.

REGINA RANAVALONA ( 1828 – 1861 )

Regina Ranavalona I ( supranumita si Ranavalona cea Cruda ), vaduva lui Radama I, si-a inceput domnia sub auspiciile crimei, ea omorandu-l pe mostenitorul sotului defunct si pe alte rude ale acestuia. Aristocratii si vrajitorii ( care isi pierdusera influenta in timpul regimului liberal din timpul regilor Merina) si-au redobandit puterea in timpul domniei acestei regine. Regina a refuzat sa recunoasca tratatele pe care Radama le semnase cu Anglia. Scapand cu viata de o boala periculoasa in 1835, ea si-a atribuit miraculoasa vindecare celor 12 sampy, amulete despre care se credea ca au puteri supranaturale, care se gaseau la palat. In consecinta, ea a incercat sa impuna amuletele care i-au redat sanatatea, dand un edict regal prin care interzicea practicile crestiniste in Madagascar, ii expulza pe misionarii britanici din regat si ii persecuta pe toti malgasii convertiti la crestinism si nu voiau sa se lepede de religia lor. Obiceiurile crestine nu sunt obiceiurile strabunilor nostri », a explicat ea. Regina a ales sa ignore reformele incepute de Andrianampoinimerina in favoarea vechiului sistem bazat pe tortura celor considerati vinovati.Cei care erau banuiti ca au comis infractiuni – majoritatea erau judecati pentru infractiunea de a practica crestinismul – erau obligati sa bea otrava de tangena. Daca supravietuiau acestui calvar, ceea ce se intampla destul de rar, erau declarati nevinovati. Crestinii malgasi aveau sa isi aminteasca aceasta perioada ca ny tany maizina (perioada intunecata). « Dupa unele estimnari, 150,000 de crestini au murit in timpul domniei reginei Ranavalona cea Cruda. Insula a inceput sa se afunde tot mai mult in izolare si comertul cu alte natiuni a ajuns intr-un punct mort.

Unbeknownst, fiul si mostenitorul reginei, printul mostenitor ( viitorul rege Radama II ) participa la slujbele tinute dupa ritul romano-catolic fara stirea ei. Tanarul a crescut astfel sub influenta nationalistilor francezi din Antananarivo. In 1854 el i-a scris lui Napoleon III o scrisoare prin care il invita sa invadeze Madagascarul. In 28 iunie 1855, el a semnat Charta Lambert, un document prin care ii concesiona lui Joseph-François Lambert, un om de afaceri francez, dreptul exclusiv de a exploata minerale, paduri si pamant viran din Madagascar in schimbul unei taxe de 10% care trebuia platita familiei regale Merina. In anii urmatori, francezii aveau sa se foloseasca din plin atat de Charta Lambert, cat si de  scrisoarea printului mostenitor catre Napoleon III , pentru a justifica razboaiele dintre malgasi si francezi si transformarea Madagascarului in colonie franceza. In 1857, regina a descoperit un complot al fiului sau (viitorul Radama II) si nationalistii francezi din capitala regatului, care viza inlaturarea ei de la putere. Ca urmare, regina i-a expulzat pe toti strainii din Madagscar. Ranavalona cea Cruda a murit in 1861.

REGELE RADAMA II (1861 - 1863)

 

In timpul scurtei sale domnii ( doi ani ), Radama II a reluat comertul cu Insulele Mauritius si Réunion, i-a invitat pe misionarii crestini si pe straini sa revina in Madagascar si a reluat reformele incepute de tatal sau, Radama I. Prin politica sa liberala a reusit, totusi, sa-i infurie pe aristocrati, iar Rainivoninahitriniony, prim-ministrul din vremea sa, a pus la cale o lovitura de stat care a dus la strangularea regelui. Vicleanul Rainivoninahitriniony, impreuna cu la fel de vicleanul sau frate , Rainilaiarivory, aveau sa conduca Madagascarul din culise in ultimii 32 de ani de domnie ai Dinastiei Merina. Mai intai Rainivoninahitriniony, iar apoi fratele sau, s-au casatorit cu Regina Rasoaherina, vaduva lui Radama II. Rainilaiarivory a mai fost casatorit si cu ultimele doua regine ale Madagascarului, Ranavalona II si Ranavalona III.

REGINA RASOAHERINA (1863 - 1868)

Un consiliu al printesei, condus de Rainilaiarivony, au abordat-o pe Rabodo, vaduva raposatului rege Radama II, in chiar ziua urmatoare mortii sotului sau. Ei i-au facut cunoscute conditiile in care aceasta putea accede la tron. Printre aceste conditii se numarau suprimarea pedepselor barbare si ocrotirea, de catre Regalitate, a dreptului la religie. Robodo, incoronata regina in 13 mai 1863, sub numele de Rasoaherina, a domnit pana la moartea sa, in 1 aprilie in 1868.

Regina Rasoaherina avea sa ramana in memoria poporului malgas drept cea care si-a trimis ambasadorii la Londra si Paris si a interzis desfasurarea targurilor in ziua de duminica. In 30 iunie 1865, aceasta a semnat un tratat cu Regatul Unit  prin care li se dadea cetatenilor englezi dreptul de inchiria pamanturi si proprietati pe insula si de a fi reprezentati de catre un ambasador permanent aici. Regina a mai semnat un acord comercial  cu Statele Unite ale Americii, prin care se limita importul de arme si de vite. In sfarsit, regina a semnat un tratat de pace intre mostenitorii sai si cei ai Imparatului Frantei.

 

REGINA RANAVALONA II ( 1868 – 1883 )

In 1869, Regina Ranavalona II, educata la o scoala de misionari englezi, mai apoi la o scoala baptista apartinand Bisericii Angliei, a facut din anglicanism religia oficiala a Madagascarului. Regina a dat ordin ca toate sampy(amulete)sa fie arse in piete. Misionarii catolici si protestanti au sosit in numar mare pentru a construi biserici si scoli. Domnia Reginei Ranavalona II a simbolizat apogeul influentei engleze in Madagascar. In anumite parti ale insulei, limba engleza a inlocuit-o pe cea franceza ca a doua imba.Multe cuvinte englezesti (cup – cana, carpet – covor) au intrat in vocabularul limbii malgase. Armata si trupele britanice au sosit pe insula prin sudul Africii.

REGINA RANAVALONA III (1883 - 1897)

Prim-ministrul Rainilaiarivony a ales-o pe Razafindrahety pentru a o succeda la tron pe regina Ranavalona II. Incoronarea acesteia a avut loc in 2 noiembrie 1883 si si-a luat numele de Ranavalona III. Prima masura pe care a luat-o a fost sa ii numeasca in diverse functii pe Rainilaiarivony si cei din anturajul sau. Ea a promis, de asemenea, sa scape tara de amenintarea franceza.

SFARSITUL MONARHIEI

Furiosi ca a Actul Lambert a fost anulat si incercand sa recastige unele proprietati ale cetatenilor francezi care fusesera confiscate, francezii invadeaza Madagascarul in 1883, incepand astfel razboiul cunoscut sub numele de razboiul franco –hova ( hova se referea la aristocratii Merina ). La sfarsitul razboiului, Madagascarul ceda provincia Antsiranana ( Diego Suarez ) pe coasta de nord a Frantei si platea 560,000 de franci de aur urmasilor lui Joseph-François Lambert. In acest timp, in Europa, elaborau un act prin care continentul african era impartit in zone de influenta, in timp ce Anglia, pentru a obtine Sultanatul Zanzibar, si-a cedat posesiunile din Heligoland  Germaniei si a renuntat la toate pretentiile legate de Madagascar in favoarea Frantei.Acest tratat insemna sfarsitul democratiei din Madagascar. Prim-ministrul Rainilaiarivory reusise deja sa invrajbeasca Anglia si Franta una impotriva celeilalte, dar acum Franta se putea amesteca in voie, fara teama de represalii din partea Marii Britanii. In 1895 trupele franceze au debarcat in Mahajanga (Majunga) si au marsaluit de la Betsiboka River pana in capitala Antananarivo, luand aparatorii orasului prin surprindere; acestia se asteptasera la un atac din partea mult mai apropiatei coaste de est. Douazeci de soldati francezi au murit in lupte si 6000 au murit de malarie si alte boli inainte de sfarsitul celui de-al doilea razboi Franco-Hora. In 1896 Parlamentul francez  a votat anexarea Madagascarului. Monarhia Merina, cu o vechime de 103 ani a sfarsit o data cu trimiterea familiei regale in Algeria, in exil.

 

CONTROLUL FRANTEI

Marea Britanie a acceptat impunerea protectoratului francez asupra Madagascarului in 1890 in schimbul unui eventual control britanic asupra Zinzibarului (urmand o parte a Tanzaniei) si ca urmare a generalizarii ideii de impartire a influentei in aceasta zona. Francezii au stabilit controlul asupra Madagascarului prin forta armata intre 1895 si 1896, si au abolit monarhia Merina.

Trupele malgase au luptat in Franta, Monaco si Siria in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial. Dupa de Franta a fost cucerita de Germania in 1940, guvernul de la Vichy a administrat Madagascarul pana in 1942, cand trupele britanice au ocupat insula strategica pentru a impiedica intrarea ei sub stapanirea Japoniei. Fortele franceze libere au primit insula de la Marea Britanie in 1943. 

INDEPENDENTA

In 1947, o cu prestigiul Frantei in usoara decadere, Franta a innabusit revolta din Madagascar, o razvratire nationala, dupa un an de lupte inversunate in care au murit in jur de 8000 de malgasi. Drept urmare, francezii au stabilit reforme institutionale in 1956 sub “Legea Cadru” ( peste hotare Documentul Reforma), si Madagascarul a avut o trecere pasnica catre independenta. Republica Malgasa, proclamata la 14 octombrie, in 1958, a devenit un stat autonom in interiorul comunitatii franceze. Perioada de guvernare provozorie a luat sfarsit o data cu adoptia constitutiei in 1959 si independenta deplina la 16 iunie 1960, avandu-l ca presedinte pe Philibert Tsiranana.

Pentru Tsiranana regula reprezenta continuitatea, cu colonistii francezi inca in pozitia de putere. Spre deosebire de multi colonisti ai Frantei, Republica Malgasa a rezistat cu tarie incercarilor de tercere spre comunism. In 1972 protestele impotriva acestui regim au ajuns la sfarsit si Tsiranana a trebuit sa abdice. El a cedat puterea generalului armatei Gabriel Ramanantsoa si guvernului sau provizoriu. Acest regim a intors ordinea anterioara in favoarea unor legaturi mai puternice cu Uniunea Sovietica.

In 1975 locotenentul-comandant Didier Ratsiraka (fost ministru de externe) a ajuns la putere printr-o lovitura de stat. Ales presedinte pentru o perioada de sapte ani, Ratsiraka a trecut mai departe catre socialism, nationalizand mare parte din economie si distrugand toate legaturile cu Franta. Aceste idei au grabit declinul economiei din Madagascar, care incepuse dupa obtinerea independentei, odata cu plecarea imigrantilor francezi din tara, care a lasat in urma o insuficienta dezvoltare a abilitatilor si tehnicilor. Termeul initial al lui Ratsirka pentru presedintia timp de sapte ani a fost continuat dupa ce partidul sau (Avangarda Revolutiei Malgase sau AREMA) a devenit singurul partid legal la alegerile din 1977. In anii 1980 Madagascarul s-a intors catre Franta, abandonand multe dintre politicile comuniste in favoarea economiei de piata, desi Ratsiraka detinea inca puterea. Opozitiile ulterioare- atat cele din Madagascar cat si cele internationale- l-au fortat sa isi reevalueze pozitia, iar in 1992 tara a adoptat o noua constitutie democratica.

Primele alegeri libereau avut loc in anul 1993, cu Albert Zafy sustinandu-l pe Ratsiraka. Zafy a esuat in dorinta lui de a reuni tara si a suferit, in 1996, o discreditare. In mod surprinzator, urmatoarele alegeri s-au finalizat cu realegerea lui Didier Ratsiraka. Acesta a trecut la capitalism. Influenta IMF si a bancii Mondiale au dus la vasta raspandire a privatizarii.

Opozitia lui Ratsiraka a inceput sa se dezvolte din nou. Partidele din opozitie au boicotat alegerile locale in 2000, si in 2001 alegerile presidentiale au creat mai multe controverse. Candidatul opozitiei Marc Ravalomanana a obtinut victoria dupa primul scrutin (in decembrie) dar opozitia a refuzat sa accepte acest fapt. La inceputul anului 2002 suporterii celor doua parti au iesit in strada provocand  ciocniri violente. Ravalomanana a sustinut ca a fost fraudata inregistrarea voturilor. Dupa renumararea acestora in aprilie, Inalta Curte Constitutionala l-a declarat presedinte pe domnul Ravalamanana. Ratsiraka a continuat disputele legate de rezultate dar oponentul sau a obtinut recunoasterea internationala, iar Ratsiraka a fost exilat in Franta, desi forte loiale lui au continuat activitatile in Madagascar.

Partidul lui Ravlomanana “ I Love Madagascar”, a obtinut un succes electoral uluitor in decembrie 2002 si a supravietuit unei tentative de lovitura de stat in ianuarie 2003. El si-a folosit mandatul pentru a lucra in colaborare cu Fondul Monetar International (IMF) si cu Banca Mondiala pentru a reforma economia, a pune capat coruptiei si a atinge potentialul tarii. Ratsiraka  a fost judecat ( in absenta) pentru delapidare (autoritatile l-au acuzat, in lipsa, de sustragerea unei sume de 8milioane de dolari din banii publici) si sentinta a fost de zece ani de munca silnica.

INDIENI IN MADAGASCAR

Indienii din Madagascar provin in cea mai mare parte din negustorii care au ajuns aici in noua natiune independenta cautand oportunitati. Majoritatea lor proveneau de pe coasta de vest a Indiei cunoscuta sub numele de Karana (musulmani) si Banian (hindusi). Majoritatea vorbesc hindi sau gujarati, dar si alte dialecte indiene. In zilele noastre tanara generatie vorbeste cel putin trei limbi straine, inclusiv franceza sau engleza, gujarati sau malgasa. Un numar mare de indieni din Madagascar au un nivel de educatie rididcat, mai ales tanara generatie, care incearca sa-si aduca contributia prin cunostintele lor la dezvoltarea Madagascarului.